Reeditata sub deviza "Maestrii SF-ului romanesc", cartea se insinueaza in lista de achizitii prin sugestia ca va explora ce se intampla cu umanitatea in urma descoperirii pe Marte a unui artefact de origine necunoscuta, asemanator ca infatisare unui sfinx, construit dintr-un material cu aspect metalic si compozitie imposibil de replicat prin vreo tehnologie accesibila omului. Sfinxul este aproape complet ingropat sub nisipurile planetei moarte si gasit intamplator din cauza emisiilor electromagnetice carora eroii incearca sa le descifreze mesajul. Astfel aflam despre existenta in sistemul solar a unei civilizatii pre-umane, care a fost obligata sa isi paraseasca lumea de bastina sub amenintarea unei catastrofe planetare. O parte dintre ei au migrat spre stele indepartate, iar cativa, foarte putini, au ajuns pe pamant, unde au influentat cultural si genetic pe cei care au fost stramosii nostri. Suna foarte bine, nu-i asa? Ei, n-ai sa vezi. Subiectul este epuizat in primele cateva pagini si reluat in ultimele 0,5. Ca intr-o caricatura dupa Chaucer, el este doar o introducere pentru o scurta suita de povestiri stiintifico-fantastice din care partea "stiintifico" lipseste cu desavarsire. Nu le vom trata pe toate, ci numai pe cele mai delicioase.
"Povestea lui Xivor" este despre un tanar de pe o lume stranie care primeste un vizitator din stele si pleaca intr-o calatorie departe de planeta lui de bastina pentru a-si satisface setea de explorare si a vedea minunile universului. Asta n-ar fi o problema, daca povestea n-ar fi o imitatie (a se citi "plagiat grav") dupa "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Toate temele originalului se regasesc pana la ultimul detaliu, inclusiv dorul de casa, amintirea brusca a lumii natale, dorul de parinti, curgerea implacabila a timpului si ruina regasita la intoarcere, tot, tot, tot. Nimic n-a scapat. Sigur ca in original acestea sunt teme grave, dar aici pica in ridicol. Nu numai ca n-au ce sa caute in aceasta forma intr-un roman SF, dar sunt transformate in cliseu. Deasemenea nimic nu a fost adaugat originalului pesemne ca sa nu afecteze frumusetea compozitiei, singura diferenta fiind substituirea calului cu nava cosmica.
"Lur si fata din heliu" este o tragedie de dragoste, latura SF fiind plenar acoperita de faptul ca Lur este o forma de viata bazata pe siliciu, iar gagica-sa - una bazata pe heliu. E suficient cat sa o faca SF, asa-i? Latura tragica nu este povestea de dragoste, asa cum cititorul neavizat ar putea fi inclinat sa creada, ci faptul ca ignora o cunostinta de cultura generala si anume ca heliul nu interactioneaza cu alte elemente fiind un gaz nobil care nu cedeaza si nu primeste electroni, prin urmare ii este imposibil sa formeze structuri complexe ca acelea necesare pentru aparitia vietii. Fata de heliu pur si simplu nu poate sa existe punct. Copiii de clasa a sasea isi pot da seama de asta. Pacat ca nu si Lur; pe de alta parte e explicabil prin prisma creierului sau de piatra. Eroul nostru probabil s-a lasat indus in eroare de o iluzie optica survenita in urma abuzului de un nor de alcool interstelar. Si da, cand se intoarce pe lumea lui, taica-su e bolnav. "Tinerete fara batranete" loveste din nou. In fond e un basm atat de frumos incat il putem exploata pana la epuizare. Dat fiind ca fata locuia intr-o stea si-i apare lui Lur in vis, suspectez si un apropo sinistru la "Luceafarul".
Lucrul cu adevarat deranjant este stilul scriitoricesc. Formularile sunt confuze, ca intr-un vis - nu si poetice, doar confuze - dorind probabil sa trimita cu gandul la Eliade. Desigur doamna care a scris cartea a uitat in mod convenabil ca Eliade nu a avut niciodata intentia de a scrie SF. Mai mult decat atat, cel mai probabil datorita inabilitatii de a se exprima intr-un fel sugestiv, are ticul, manifestat cu o frecventa medie de cam o data pe pagina, sa puna cate un cuvant intre ghilimele ca sa ne prindem ca il foloseste ca si cum ar fi o comparatie sau o metafora, nu se stie exact ce. Aceste spasme stilistice sunt insotite de un belsug de "ca si cand" (aici ghilimelele imi apartin). Un pasaj exemplificator este cel de mai jos, unde ghilimelele apartin textului original, numarul lor fiind un record pentru un paragraf atat de scurt.
Calatorul Galactic isi concentra din nou atentia asupra celor din patrula electrica. Il interesa indeosebi "pielea", mai bine zis invelisul ce acoperea corpul Piratilor. Prin structura ei transparenta si totodata supla si rezistenta ii parea mai degraba un soi de carcasa plastica, artificiala. De asemenea il obseda "capul" acestor creaturi electrice. In locul maxilarelor si gurii aveau un cioc diform. Ochii le erau orbi, desi bulbucati si de un rosu sclipitor, ca doua pietre de rubin slefuite si fixate in orbitele adanci ale fetei. Spinul cornos din frunte era mult marit si ingrosat, iar "glanda electrica" ocupa acum aproape toata teasta. Era destul de vizibila, datorita coloratiei sale de-un verde intens si transparentei invelisului ei.
Bineinteles ca glanda nu era vizibila din cauza ca era mare cat capul creaturii, ci din cauza ca era verde. Sigur iti poti imagina exasperarea cauzata de atatea ghilimele intr-o carte atat de modesta, mai ales cand "capul" inseamna chiar "capul" in sensul cel mai clasic al cuvantului. Pentru ce ai mai adauga si "pielea" din moment ce oricum stii ca ar fi mai bine spus altfel? Este "ca si cand" cartea e scrisa de un martor ocular al evenimentelor care n-a inteles ce a vazut, are abilitatile descriptive ale unui pusti entuziast de cinci ani si oricum nici memoria nu e punctul sau forte. In caz ca nu esti deja convins de calitatile romanului voi mai prezenta un citat frumos, poate nu cel mai bun, dar suficient cat sa te rapuna.
Printii Electrici, dintre care doi, probabil Landa 2 si 3 aratau ca niste cuburi imense, iar Landa 4 si Landa 7 semanau cu niste girafe de cristal, cu brate, picioare si multi ochi.
Intrebarea mea legitima este ce anume au in comun girafele cu niste creaturi cu brate si multi ochi. Sau, alternativ, in ce conditii poate fi cineva indus in eroare in asemenea hal incat sa creada si mai apoi sa afirme in public ca o chestie cu brate si multi ochi seamana cu o girafa.
Verdict: se poate folosi pentru reglaj fin. Am avut noroc cu dimensiunea cartii, sub 180 de pagini in format de buzunar. Doar asa aproape ca am putut-o termina de citit inainte sa ma termine ea pe mine. In cazul in care ai niste bunici traditionalisti care isi prepara sarmalele de la zero folosind o masina de tocat model vechi, le poti darui aceasta carte ca sa o foloseasca drept buffer intre menghina masinii si masa.
Remediu: in cazul in care deja ai citit-o, clateste din abundenta cu "Poarta" de Frederik Pohl.
Disclaimer: nu avem nici un interes sa ascundem ca imaginea pe care am folosit-o provine de pe site-ul "Pravalia cu carti". Din acest motiv am lasat si watermark-ul proprietarului, care poate fi admirat scris de-a curmezisul ei. Daca li se pare un motiv de mandrie sa isi adauge aceasta aparitie in portofoliu, n-au decat.
No comments:
Post a Comment