Eu
nu uit carti. Ma ajuta memoria, recunosc, dar rezultatul e ca stiu si
dupa douazeci de ani despre ce-a fost vorba, macar in mare. Drept pentru
care m-a surprins lapsusul care a ras in mod complet si
ostentativ pana si cea mai mica amintire a acestei carti din mintea
mea. La a doua citire mi-am dat seama si de ce s-a intampat asa. Pentru
ca nu prea e vorba despre nimic. O aparitie aclamata de toti amatorii de
lecturi usurele si intens recomandata de toti cei care au luat plasa si
vor sa nu fie singuri - pentru ca altfel prozelitismul nu se explica -
acest autoproclamat bildungsroman promite povestea unui pastor care
pleaca de acasa intr-o aventura catre marile piramide ca sa caute o
comoara. Dar asta nu e tot.
Acest
Ghita plecat cu bilet redus obtinut prin agentia de turism Caravana se
intalneste pe drum cu o uluitoare cantitate de clisee, referinte
biblice, diverse alte referinte dubioase si neidentificabile si
pretentii de profunzime. Ca sa le putem recunoaste usor si daca suntem
mai lenti la minte, cuvintele care descriu aceste simboluri sunt scrise
cu initiala majuscula si, fiind un procent reprezentativ din brosura,
asigura un aspect general de carte care desi e tradusa in romana inca pare
scrisa in germana.
Natura are oroare de vid. Noi putem spune cu certitudine ca prostia este ingrozita de liniste. Atat prostia cat si E.L. James, faimoasa autoare a carcalacului pe nume Cincizeci de umbre, de fapt epigon al unei alte faimoase scriitoare, Stephanie Meyer. Cum se copiaza dansele intre ele, mai rar.
50 incepe cu o scatoalca peste fata celei (rareori celui) care deschide volumul I. De la primul cuvant, frustrata, cititoarea stie ce fel de personaj i-a picat pe cap si si-ar face un mare bine daca s-ar multumi doar cu experienta intalnirii cu aceasta auto-caracterizare, care spune tot ceea ce trebuie stiut despre aceasta carte. Restul de peste 1500 de pagini nu sunt altceva decat o extensie a acestui prim cuvant.
Ceea
ce te face sa te chircesti de exasperare, pagina dupa pagina, este faptul
ca scriitoarea dovedeste o atroce lipsa de intelegere a feminitatii si
incearca sa faca un
exemplu al femeii in cautarea fericirii dintr-un personaj atat de neinteresant si de confuz. Exact ca in populara expresie 'sa faci din polistiren bici'.
Anastasia,
nume secerat simplu Ana, este tavalita printr-o serie de intamplari
precum un nachos dat prin salsa si luat apoi la suturi pe maidan. Pe
scurt ea este o studenta chinuita de propriile frustrari, care pica in
mainile unui nene de o aroganta si de un egocentrism imposibil de
masurat prin mijloacele detinute de tehnologia noastra. Acesta o supune
unei game largi de perversiuni sexuale (2 fiind o gama larga) ce se vor a fi dorinte
neimplinite ale cititoarelor.
Cele doua carti aclamate de diverse surse ca revelatii ale literaturii romane sunt demne sa faca o frumoasa pereche cu stirile de la ora 5. Sigur, ambele carti se doresc o revolta. Nu este clar impotriva a ce, partial si deoarece lucrurile impotriva carora are loc aceasta revolta nu au legatura cu realitatea, ci cu o imaginatie destul de bolnava. Paradoxal, aceste revolutii literare se bat cu caramida in piept ca lupta cu anumite stiluri de viata pe care ajung sa le promoveze. Sa nu uitam ca exista si notiunea de antireclama.
“Am 13 ani şi 4 luni[...] nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe
albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce
ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă
să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”
Cristina Nemerovschi, autoarea, licentiata in filozofie, a debutat in 2010 cu acest rasunator succes, care conform site-ului ei a fost apreciat de critica dar mai ales de public. In carte eroina ei minora face sex cu un sofer de tir. Intrebare fulger: ghici cine este publicul? Ultimul sau volum, publicat tot la prestigioasa editura Herg Benet, vinovata si pentru primele carti, se intituleaza "Ce ne facem cu Romania?". Dupa parerea noastra, primul pas ar fi sa nu incurajam pedofilia.
1967 a fost un an tragic pentru literatura SF romaneasca, si asa rahitica. Atunci a fost zvarlita in existenta "Taina sfinxului de pe Marte". Romanul incepe promitator, cumva amintind de "Odiseea spatiala" a lui Clarke, acesta fiind motivul de capatai prin care cititorul nevinovat (adica eu) este momit in mod marsav s-o cumpere si s-o savureze.
Reeditata sub deviza "Maestrii SF-ului romanesc", cartea se insinueaza in lista de achizitii prin sugestia ca va explora ce se intampla cu umanitatea in urma descoperirii pe Marte a unui artefact de origine necunoscuta, asemanator ca infatisare unui sfinx, construit dintr-un material cu aspect metalic si compozitie imposibil de replicat prin vreo tehnologie accesibila omului. Sfinxul este aproape complet ingropat sub nisipurile planetei moarte si gasit intamplator din cauza emisiilor electromagnetice carora eroii incearca sa le descifreze mesajul. Astfel aflam despre existenta in sistemul solar a unei civilizatii pre-umane, care a fost obligata sa isi paraseasca lumea de bastina sub amenintarea unei catastrofe planetare. O parte dintre ei au migrat spre stele indepartate, iar cativa, foarte putini, au ajuns pe pamant, unde au influentat cultural si genetic pe cei care au fost stramosii nostri. Suna foarte bine, nu-i asa? Ei, n-ai sa vezi. Subiectul este epuizat in primele cateva pagini si reluat in ultimele 0,5. Ca intr-o caricatura dupa Chaucer, el este doar o introducere pentru o scurta suita de povestiri stiintifico-fantastice din care partea "stiintifico" lipseste cu desavarsire. Nu le vom trata pe toate, ci numai pe cele mai delicioase.
